În trecut, se bazau pe terapia nutriţională Înainte de descoperirea insulinei, controlul diabetului se baza pe terapia nutriţională. În 1550 î.H., înainte de a se cunoaşte că glucoza era implicată în diabetul zaharat, se prescriau diete bogate în carbohidraţi. Mai târziu, în sec. VI, se credea că alimentele cu amidon consumate zilnic erau cauza declanşării diabetului şi s-a pledat pentru o dietă redusă în carbohidraţi ca mai târziu, în secolul XVII, să se întoarcă recomandarea pentru dieta bogată în carbohidraţi considerându-se că aceasta era metoda de a înlocui zahărul pierdut în urină. Secolul XVIII a adus cu el dieta bogată în proteine şi în grăsimi şi preocuparea crescută pentru gustul acesteia. Noua abordare a fost continuată şi în secolul al XIX-lea. S-a recunoscut că, dacă dieta nu este tolerată, nu va fi urmată. În plus, tema nutriţiei primare a continuat să fie cea bogată în grăsimi, săracă în carbohidraţi şi în calorii. În acelaşi ti